Cresa Cresa

Activităţi extracurriculare

"Piticii" vor avea posibilitatea să urmeze cursuri opţionale:

  • gimnastică - pentru că la această vârstă este momentul potrivit pentru dezvoltarea corporală armonioasă, îmbunatăţirea respiraţiei, stimularea funcţiilor inimii, stimularea sistemului nervos..

 

  • ski - pentru că este important ca "piticii" să înveţe să fie răbdatori, să-şi dezvolte competenţele şi potenţialul

 

  • înot - petru că "piticii" au nevoie de o stare psihică şi fizică stabilă, eliminând anxietatea, temerile, neîncrederea în sine, şi nu în ultimul rând are loc formarea şi dezvoltare motricitaţii graosiere.

 

  • dansuri - pentru că este o formă de relaxare prin distracţie şi totodată implică dezvoltarea fizică, coordonarea, echilibrul, flexibilitatea. 

 

  • Atelierul de emoţii  - aici copilaşii învaţă, împreună cu doamna psiholog să se cunoască pe sine, să gestioneze emoţii, să găsească soluţii practice, utile lor şi celor din jur pentru exteriorizarea emiţiilor, să aibă încredere în ceea ce sunt ei, având o stimă de sine ridicată.

 

 

Evenimente

Organizăm:

  • zile de naştere pentru că momentele importante, din viaţa "piticilor" sunt marcante şi de neuitat, la aceasta ne vor ajuta:  

personajele din multe povești, iar noi vom:

pregătim meniul dorit

decorul dorit

painting face etc.
 

  • expoziţii -  pentru că valorile "piticilor" trebuiesc puse în evidenţă, acest lucru facând ca stima lor de sine să se dezvolte, astfel ca ei să devină încrezători în ceea ce sunt
  • teatru - "piticii" învaţă, se bucură, se distrează...alături de personajele din poveste
  • vizite - "piticii" vor observa şi practica orice lucru învaţat la gradiniță
  • spectacole
  • drumeţii

   .  serbari etc.