Universul pentru "pitici"

Am creat, pentru "pitici" un mediu în care exista: armonie, echilibru, iubire, empatie, competenţe de lucru, cu ajutorul cărora urmărim:
dezvoltarea socio-emoţională
dezvoltarea încrederii în forţele proprii
modul de exprimare al dorinţelor proprii
modaliatea de a practica şi experimenta fiecare etapă de învăţare
Pentru toate acestea, considerăm că dăruirea îtru totul, faţă de copii, este un răspuns la ceea ce însemna "educaţie şi suflet".

Lempeșul Piticilor

Din clipa în care am văzut Lempeşul ne-am dat seama că aici este locul potrivit pntru „pitici”, frumuseţile lui având resurse pentru fericire şi educaţie.

Mediul natural fiind ferit de impactul poluării, ajută la dezvoltarea armonioasă atât fizică cât şi psihică a „piticilor”.

Petrecând cea mai mare parte a zilei într-un mediu natural veritabil, copilul beneficiază de toate elementele necesare dezvoltării şi evoluţiei lui.

Lempeşul este situat în apropierea Braşovului, între Sânpetru şi Hărman, fiind rezervaţie naturală, cunoscută sub numele de „Dealul Cetății „.

Unicitatea acestui loc este datorată speciilor rare de floră si faună iar pe lângă acestea, aici, „piticii” au un bun prilej de a cunoaşte şi trecutul acestui loc. Poveştile vechi, despre istoria Hărmanului, vor contribui la întelegerea a ceea ce înseamna frumosul dat de tradiţii şi obiceiuri.

Am creat grădiniţa „Piticii de pe Lempeş” special pentru ca „piticul” dumneavoastră să simtă siguranţă, confort și să crească sănătos atăt cu sufletul căt și cu trupul.

Forma si culoare

Dotarile grădiniței

Oameni dedicati piticilor

Dispunem de intreaga echipa necesara pentru buna desfasurare a cursurilor, in deplina armonie si siguranta

Planul nostru de tarife

  • masa
  • activităţile zilnice
  • rechizitele şcolare
  • materialele didactice
  • consultul medical
  • activităţile practice
Program normal (8:00 - 16:00)
1800
RON / luna
  • masa
  • activităţile zilnice
  • rechizitele şcolare
  • materialele didactice
  • consultul medical
  • activităţile practice
  • masa
  • activităţile zilnice
  • rechizitele şcolare
  • materialele didactice
  • consultul medical
  • activităţile practice

Vârsta piticilor

prima grupa

cu vârsata cuprinsă între 14 luni şi 2 ani;

a doua grupă

cu vârsta cuprinsă între 3 şi 4 ani

a treia grupă

cu varsta cuprinsă între 5 şi 6 ani.

Formalităţi pentru înscriere:

Tot ce ai nevoie pentru inscriere este: